Am stat foarte mult sa ma gandesc daca sa scriu sau nu povestea sarcinii mele si a nasterii Antoniei Maria. Este ceva atat de intim si de personal incat mi-e foarte greu sa ma deschid si sa vorbesc despre cele 3 zile care mi-au schimbat viata. Insa vreau sa fac asta pentru ca stiu ca foarte multe dintre voi va veti identifica in aceasta poveste si pentru ca vreau sa va arat si partile mai putin frumoase din spatele unei nasteri.
Dupa cum v-am spus si in alte randuri, ne-am dorit foarte mult sa avem un copil; cu cat trecea timpul, cu atat dorinta era mai intensa. Incepuseram sa devenim frustrati, mai ales cand cei din jurul nostru ne anuntau ca vor deveni parinti, iar noi nu reuseam inca asta. Sunt sentimente de frustrare si gelozie pe care nu ti le poti controla, sunt mai presus decat tine si care dor foarte tare tocmai pentru ca esti constient ca nu este ok sa le simti.
Timpul trecea, noi nu aveam rezultate, iar medicul ginecolog la care mergeam de peste un an si jumatate nu ne dadea deloc sperante ca in viitorul apropiat se va intampla ceva. Pana cand am hotarat sa facem un pas important, acela de a merge la un alt medic. Mai exact, la clinica Origyn din Iasi unde i-am intalnit pe cei 3 fantastici, asa cum imi place mie sa-i numesc – o echipa formata din 3 medici extrem de profesionisti – Bogdan Doroftei, Gabriela Simionescu si Radu Maftei, sustinuta in spate de un personal foarte bine pregatit si implicat. In septembrie 2016 am luat hotararea sa mergem acolo, iar in decembrie, in a doua zi de Craciun, am aflat ca sunt insarcinata. ♥
In sfarsit ni se indeplinise dorinta atat de arzatoare! Au urmat apoi 3 luni presarate cu panica, stres si teama de a nu se intampla ceva rau, pentru ca aveam sangerari continue. Nu am sa uit niciodata dimineata in care eram la filmari si m-am trezit intr-o balta de sange ce m-a dus de urgenta la spital! Dar cand i-am auzit inimioara, am stiut ca este un copil puternic pe care il vom cunoaste cu siguranta peste cateva luni. Si nu m-am inselat.
Cele 9 luni de sarcina m-au transformat treptat, insa nu m-au pregatit cu adevarat pentru marele moment. Cu toate ca eu credeam ca sunt pregatita si am pasit increzatoare spre maternitate in dimineata de 24 august, ce a urmat dupa m-a depasit emotional.
Este uimitor cum doar in cateva ore viata ta este cu totul alta! Poate vi se pare exagerat, insa nu este deloc asa!
Cand i-am auzit pentru prima data vocea am simtit asta, am simtit ca incep o noua viata. Am izbucnit in plans. Simteam o iubire atat de mare deja pentru ea, incat nu-mi doream decat sa o tin in brate si sa o privesc. Au urmat apoi prima atingere, primul pupic si dupa nu am mai vazut-o pentru cateva ore.
Pentru ca s-a aflat in pozitie pelviana am ales sa nasc prin cezariana, prin urmare primele ore de dupa nastere sunt pentru recuperare si nu poti sta cu bebelusul tau. Am facut tot posibilul sa ma ridic cat mai repede din patul de la Terapie Intensiva si sa merg sus la fetita mea, chiar daca durerile erau de nesuportat. Stiu ca se spune ca nasterea naturala e foarte dureroasa, dar si durerile de dupa cezariana mi s-au parut groaznice. Seara am mers la etaj si cand m-am dus pentru prima data la fetita mea si i-am vorbit s-a intamplat ceva magic ce nu voi uita niciodata: a deschis ochii si mi-a zambit. Mi-a recunoscut vocea, Antonia mea! Si acel prim zambet mi-a dezvaluit gropitele-n obraji, ce le-am mostenit si eu de la scumpa mea mama! In clipa aceea mi-am amintit de povestea nasterii mele, de momentul in care eu si mama mea ne-am intalnit pentru prima data, pe care o rog de fiecare data cand ne intalnim sa mi-o relateze, care e identica cu a mea si a Antoniei.
Au urmat apoi 2 zile de spitalizare foarte grele, aveam inca dureri de dupa operatie, eram foarte panicata ca nu stiam daca fac ce trebuie cu fetita, iar personalul din spital (de la acel etaj, pentru ca am mai fost internata pana atunci si chiar aveam doar cuvinte de lauda pentru personalul pe care l-am intalnit) nu era unul tocmai prietenos si se schimbau asistentele la 12 ore si fiecare iti spunea sa faci intr-un fel si se contraziceau una pe cealalta; pana cand am cedat nervos si am plans cateva ore continuu pentru ca ma simteam pur si simplu neputincioasa.
Imi doream foarte mult sa alaptez, am pus-o din prima la san (chiar daca asistenta mi-a spus ca nu am mameloane bune, fara nici macar sa se uite bine), doar ca nu am atasat-o corect si am facut rani/ragade ce ma dureau ingrozitor. In acelasi timp, primeam la 3 ore in cana aia metalica pe care o uram, formula de lapte praf… in mintea mea se dadeau lupte groaznice, pentru ca nu voiam sa ii dau lapte praf, insa nici la san nu prea o puteam pune pentru ca ma durea si imi curgea sange.
Pe langa toate astea, nu aveam voie sa mananc foarte multe alimente, imi era foame continuu si ravneam dupa o bucata de ciocolata maxim.
In tot acest timp, Antonia era foarte cuminte, doar manca si dormea; eu insa eram cu moralul la pamant si asteptam cu nerabdare sa plec acasa.
In cea de-a treia dimineata m-a anuntat doctorita mea ca ma externeaza; incepusem parca dintr-o data sa am o alta stare de spirit si vedeam lucrurile mai simple si usoare. Insa, dupa ce am ajuns acasa, probabil de la oboseala acumulata si toate gandurile si intrebarile ce mi-au acaparat mintea, am intrat intr-o stare depresiva pe care nu am mai experimentat-o niciodata. Eram atat de trista! Imi era atat de frica de faptul ca nu ma voi descurca si nu voi putea fi o mama buna pentru Antonia! Imi era teama ca viata mea nu va mai fi niciodata una ‘normala’, ca am pierdut tot ce faceam inainte si asta ma intrista si mai tare. Am avut insa alaturi de mine familia si prietenii ce m-au ajutat sa depasesc relativ repede aceasta perioada si incet incet am inceput sa revin la realitate si sa constientizez ca am devenit mama si ca am langa mine o minune de copil, pe care mi l-am dorit atat de mult.
Acum lucrurile au intrat in normal… inca invat in fiecare zi cate ceva nou, insa Antonia Maria e foarte cuminte si ma ajuta sa fiu o mama buna pentru ea. Imi umple zilele si noptile de o iubire imensa, ma ajuta sa ma redescopar si sa constientizez ca sunt capabila sa fac mult mai multe lucruri ca si pana acum.
Cam aceasta este pe scurt povestea nasterii Antoniei Maria. Iar aceasta este prima noastra intalnire incarcata de emotii si iubire.
To be continued…
Va imbratisez cu drag! ♥
