Hei! Hei! Hei! Tocmai am terminat de pregatit hainele pentru maine!!! Cum care haine?! Cele pe care le voi avea la vanzare in cadrul BazART – un bazar de haine…altfel. 🙂
Sunt foarte fericita pentru ca voi participa la cea de-a doua editie BazART si pentru ca voi avea din nou ocazia sa socializam si sa ne cunoastem mai bine. Va astept si de aceasta data la standul meu cu multe zambete, buna dispozitie si haine groase potrivite pentru acest sezon. Si, pentru ca stiu ca sunteti in cautarea tinutelor pentru Craciun si Revelion, am pregatit deja pentru voi cateva rochii minunate. ♥
Dupa o prima editie de succes, BazART se intoarce in atentia publicului cu provocari noi si invitati pe masura – dumnica, 11 decembrie 2016, la Cafeneaua Piața Unirii, incepand cu ora 12:00. Actiunea reuneste muzica, ilustratia, fotografia, designul interior si henna tatoo sub zodia cultivarii bunului gust pentru arta in comunitatea ieseana, intr-un context ideal pentru socializare, networking, distractie si naravuri mondene.
Punctul convergent al conceptului BazART il reprezinta MODA, o arta prin excelenta, a carei desfasurare a revolutionat lumea. In jurul acesteia, organizatorii isi doresc sa construiasca un eveniment care sa cuprinda mai multe arte din acest domeniu creativ. Se vor realiza ilustratii fashion cu Maria Caruntu, dupa tinutele purtate in ziua evenimentului, tatuaje henna cu Ioana Zamfir, poze la minut cu Maria Zavate, home deco cu Mr. House.
Nu vor lipsi nici conferintele dedicate design-ului. Invitatele speciale vor fi Ioana Colacu designer vestimentar si Mihaela Glavan designer de incaltaminte, care ne vor impartasi secrete din acest domeniu artistic. Veti avea parte de aceasta data o experienta inedita de shopping deoarece fashion bloggerii (atat de la nivel national cat si local) sunt gata sa-si aduca garderoba la eveniment. Seara se va incheia cu o tombola cu premii pentru cei care vor veni la eveniment ai cu un super CONCERT LIVE sustinut de trupa We Singing Colors.
Intrucat evenimentul BazART isi propune ca de fiecare data sa redirectioneze o parte din veniturile realizate catre o cauza sociala si pentru ca decembrie este luna cadourilor, ne propunem sa aducem zambetul pe buze familiei Margarit din Popricani – o familie care ne-a impresionat prin puterea de munca si prin forta de a trece peste obstacole. Cu toate ca parintii provin din centre de plasament au reusit sa-si faca o gospodarie si sa aiba grija de cei 4 copii ai lor. BazART doreste sa ii încurajeze in continuare si sa le ofere o bucurie in prag de sarbatori.
„Ne dorim sa încurajam un comportament etic in ceea ce priveste shopping-ul si provocam persoanele care vor participa la eveniment sa reinventeze outfit-urile fashion bloggerilor. Smart shopping is always the best kind of shopping!”, este mesajul initiatoarelor proiectului BazART – Andreea Chirila (www.sayrouge.com) si Ramona Cervenciuc (www.ramonacervenciuc.ro), fashion bloggeri, pasionate de moda si cultura.
Pentru mai multe detalii vizitati pagina de facebook BazART aici sau trimite un e-mail la adresa: bazartiasi@gmail.com.
Dragilor, ne vedem maine in Cafeneaua Piata Unirii, da?
#BazARTIasi
Urmariti hashtag-ul #bazartiasi pe Facebook si Instagram pentru a fi la curent cu tot ce se va intampla maine.
♥