4 luni de Antonia… azi, la 9:15, se implinesc 4 luni de cand o avem in viata noastra pe Antonica frumusica. Daca ma intrebati, pentru mine parca e o viata intreaga, atat de tare mi-a acaparat zilele, noptile, gandurile, trairile.
Au fost grele? Hmmm… orice inceput e greu, insa asta e cu totul un alt inceput fata de oricare alt inceput. 🙂 Pentru ca omuletul ala mic si firav depinde 100% de tine. Iar tu ca parinte nu esti obisnuit sa ratezi o noapte de somn, o baie fierbinte, micul dejun, pranzul, chiar si cina.
Pana acum cateva zile eram putin invidioasa pe mamicile care isi exprimau atat de frumos bucuria de a fi mama, care povesteau cu o dragoste nemarginita cat de mult inseamna pentru ele copilul lor. Nu ma intelegeti gresit, aceleasi sentimente le am si eu pentru Antonia mea, insa fiind focusata doar pe cresterea si nevoile ei nu reuseam sa constientizez cu adevarat cat de mult bine mi-a facut venind pe lume. Insa daca ma intrebati acum, va voi spune cu siguranta ca e cel mai minunat lucru care mi s-a intamplat, imi inunda zilele si noptile cu liniste si fericire. E incredibil cat de tare te transforma un puiut mic de om, cum iti acapareaza viata in intregime si ii esti recunoscatoare pentru asta! Uneori mi-e si frica de atat de multa iubire si ma rog sa aiba sanatate, sa se dezvolte armonios si sa reusesc sa-i ofer o baza emotionala puternica si sa-i dau aripi sa faca ce isi doreste in viata. Cred ca cel mai frumos raspuns care mi-a ramas intiparit in minte este cel dat de socrul meu la botez cand a fost intrebat de ursitoare daca e fericit ca a devenit bunic – „Da, e un sentiment tare ciudat!” – a raspuns el cu uscaciune in gat de la atat de multe emotii.
Uneori imi este ciuda pe mine pentru ca nu am fost mai puternica la inceput si nu am stiut sa ma bucur pe deplin de tot ce mi se intampla. M-am lasat prada emotiilor, slabiciunilor, chiar depresiei. Cine ma intreba cum a fost la nastere, de cele mai multe ori viitoare mamici, le spuneam fara ocolisuri ca a fost foarte greu. Simteam nevoia sa fiu sincera cu ele si le reprosam prietenelor si surorilor ca nu au facut si ele asta cu mine. Dar nu aveam de unde sa stiu atunci ca toate durerile si temerile vor fi uitate atat de usor.
Cum au fost deci cele 4 luni de Antonia? O adevarata provocare. In primele trei saptamani imi puneam alarma sa sune noaptea din 3 in 3 ore, sa ma asigur ca se trezeste sa manance si mai ales de frica sa nu adorm prea profund. Imi notam in telefon tot: ora la care manca, minutele in care a supt, cati caca si pipi a facut, cat a plans. La inceput scriam detaliat tot, dupa prescurtat cu semne de punctuatie, iar cand mi-am dat seama ca nicio zi nu seamana cu cealalta am renuntat sa mai fac asta.
Nu a dormit in patutul ei decat jumatate de ora dupa externare, in rest am tinut-o langa mine mereu. Nici nu stiu cum m-am gandit sa o las singura in patutul ala departe de mine, sa nu-i simt fiecare respiratie, sa nu-i vad fiecare grimasa, sa nu ma bucur de mirosul ei de bebelus amestecat cu cel de laptic. Mi-a luat mult timp pana sa imi fac curaj sa o las pe lenjeria sau lucrurile noastre; mereu o puneam pe o pelincuta si o inveleam cu paturica ei. Bineinteles, spalate in prealabil cu detergent de bebelus ca toate lucrusoarele ei (cu clatire suplimentara) si calcate la cea mai inalta temperatura. I know…
Schimbatul scutecelor si ingrijirea buricului au fost relativ simple, insa nu pot spune acelasi lucru despre folosirea batistei bebelusului, mai exact scoaterea secretiilor nazale. Am plans prima data, mi se parea atat de greu sa fac asta (pentru ea, mi se parea ca o chinui foarte tare)! Dar pentru ca ii faceam de fapt un bine folosind-o am prins curaj.
Pana sa imi spuna pediatra ca temperatura optima este de 22 grade, eu deja pornisem centrala de la inceputul lui octombrie. Asta in conditiile in care ii puneam si caciulita in cap si manusele noaptea pentru ca avea mainile reci. Nu-mi vine sa cred ca am tinut-o cu caciula in casa pe caldura aia, serios!
Cand i-am dat prima data suzeta in gurita am avut un gol imens in stomac, am si plans. Nu ma intrebati de ce, dar ma simteam foarte vinovata, simteam ca o tradez si ca o privez de prima ei dragoste – sanul. Cred ca si toate articolele si discutiile de pe grupurile de mamici au contribuit la asta. Acum sunt multumita cu decizia pe care am luat-o, ma bucur ca a acceptat-o si ca am ascultat-o pe pediatra care a raspuns la temerile noastre astfel: „Sa o credeti voi ca daca ii va fi foame va tine suzeta in gura si se va pacali cu asta, bebelusii sunt mult mai inteligenti decat credeti!”.
Din fericire, din prima ei zi de nastere doarme in fiecare noapte, doar se trezeste si papa si se culca la loc. Nu a avut colici, nu m-am chinuit sa-i scot aerul dupa fiecare masa, pentru ca si-l scoatea singura. O alaptez exclusiv, a luat foarte bine in greutate, iar la fiecare vizita medicul de familie ne felicita pentru evolutia Antoniei.
Primele jucarii care au atras-o au fost pestisorii de la carusel (3 mai exact, cel galben fiind preferatul ei pentru ca de fiecare data scoatea un tipat de bucurie cand il vedea) si albinuta colorata de la carucior.
La doua luni si 3 saptamani cand am intrebat-o unde-s pestisorii a intors capul inspre patut si a inceput sa rada. Primele ei cuvinte au fost AGA si ABUE pe 15 noiembrie; e un copil precoce, parca le face pe toate mai devreme decat scrie la carte.
……..
Semnele de punctuatie sunt lasate intentionat pentru a veni cu unele completari pe masura ce imi amintesc si alte aspecte importante din cele patru luni ce merita mentionate.
Daca sunt printre voi viitoare mamici si aveti intrebari despre inceputurile cu un bebelus acasa nu ezitati sa imi scrieti aici sau in privat, pe facebook sau instagram. Va voi raspunde cu drag, stiu ce inseamna sa fii la inceput. 🙂
Multi ma intreaba cum reusesc sa le imbin pe toate acum ca am devenit mama. Eu mereu am fost o persoana foarte activa, lucrez din anul 2 de facultate full time, am terminat o facultate si un master la buget, fac blogging de peste 7 ani si reuseam sa am si o relatie cu viitorul meu sot si sa ma si distrez cu prietenii in oras. Nu stiu sa fiu altfel. De aceea am avut o mica depresie dupa ce am nascut, imi era frica de faptul ca nu voi mai putea face nimic altceva in afara de a fi mama. Cand am reluat filmarile Antonia avea 5 saptamani; pentru mine a fost o bucurie imensa sa ies din casa si sa fac si altceva care-mi face placere. Nu am sa uit cat de fericita am fost cand am pasit in mall prima data dupa atat de mult timp, parca pluteam. Nu va inchipuiti ca imi tihnea foarte tare. Eram mereu in alerta, cu telefonul in mana sa vad daca ma anunta sotul cand plange. In primele 3 luni o luam cu noi in masina, pentru ca manca foarte des; acum stau si 3 ore plecata iar ea ramane cu tati acasa. O singura data am gasit-o plangand atat de tare incat mi-a luat aproape o ora sa o linistesc. Cand ajung acasa tati imi povesteste cat de multe lucruri au facut impreuna. El are si o strategie bine pusa la punct cat sunt eu plecata; incepe cu cantecele, dupa o duce la pestisorii de la caruselul de deasupra patutului, apoi la salteaua de activitati, cand se plictiseste ii arata pe rand toate jucariile (a invatat-o sa invarta roata la o masinuta la 3 luni si 2 saptamani), iar la final isi scoate asul din maneca si o ia in brate. Asta o lasa la final pentru ca odata luata in brate nu prea mai poti sa o lasi jos fara sa planga.
Am inceput sa fiu foarte activa si pe Instagram; mi-am dat seama ca am contul de mult timp dar nu i-am acordat atentia necesara niciodata. Si cand ma gandesc ca am stat atat de multe luni acasa cand am fost insarcinata, fara sa fac mai nimic si am postat atat de putin! Dar de cand mi-am propus sa fac un content mai creativ, am inceput sa cresc, sa imi creez o comunitate mai sudata si interactiva. Am devenit addicted, din moment ce am inceput sa investesc in lucruri necesare pentru ca pozele sa fie cat mai reusite, sa-mi schimb telefonul, sa platesc unele aplicatii pentru a le edita, sa caut inspiratie pentru a crea diversitate si coerenta. In prima parte a zilei, cand doarme Anto, daca nu fac ceva de mancare sau alte treburi administrative atunci cu siguranta fac poze pentru instagram. Asadar, cine nu ma urmareste inca, ar fi bine sa o faca! 🙂 Glumesc! Dar totusi un follow nu a omorat pe nimeni, nu? :))
M-am intors si la In Society, prima revista ieseana de lifestyle, scriu articole la rubrica de fashion. Inca nu am reusit sa fiu foarte activa aici pentru ca am nevoie sa stau la laptop si de cele mai multe ori cand il deschid se trezeste Anto. Dar sper ca in 2018 sa scriu mai mult pentru ca am foarte multe idei ce trebuie asternute pe pagina de internet. 😛
Inchei acum acest articol, cu toate ca parca simt ca lipseste ceva. Dar trebuie sa fac asta pentru ca e Ajunul Craciunului, e deja ora 8:15, trebuie sa ma mobilizez si sa gatesc cate ceva, sa mai pun la punct unele lucruri in masura timpului disponibil. E primul nostru Craciun cu Antonia!!!!!
Va pup, dragilor! Sa aveti sarbatori minunate, sa ii aveti langa voi pe oamenii dragi, sa aveti doar ganduri bune si sa ramaneti cu amintiri cat mai frumoase din aceste zile magice. ♥
