Dolce & Gabbana este una din cele mai prestigioase case de modă de până acum, deci pentru colecția toamnă/iarnă 2010-2011 cei doi designeri Domenico Dolce și Stefano Gabbana au pregătit pentru noi o minunată colecție care combină look-ul casual cu rochiile de seară sau ținutele business.
Colecția din acest sezon este o invitație la schi, snowboard, săniuș și alte sporturi ce se desfășoară pe pârtie. Propunerea designerilor este în concordanță cu această invitație, iar campania publicitară a fost fotografiată chiar pe pârtia unui versant muntos. Blană, tricotaje, stele de gheață, dar și rochii transparente și sacouri cambrate – totul asortat cu ochelari și bețe de schi.
Culoarea dominantă în această colecție este negrul în combinație cu gri, bej, galben și roșu. De asemenea, sunt prezente și impreurile leopard sau bulinile polka. Gama extinsă cuprinde piese clasice șic cum ar fi costume, fuste, bluze, jachete și rochii de coctail, iar pentru femeile mai îndrăznețe sunt combinate texturile, având culori vesele cu imprimeuri de flori. Pentru a adăuga feminitate și sex appeal este folosită și dantela. Noul trend de a purta şosete cu pantofi a fost adoptat și în colecția Dolce & Gabbana. Pantofii sunt perfecți – draguți, femini și foarte eleganți.