Când vine iarna, cu toții avem nevoie de extra protecție împotriva frigului (a se citi gerului) de afară. Astfel, mănușile, căciulile și fularele sunt cele mai bune investiții pe care le putem face în perioada cea mai friguroasă a anului. Cu toate acestea, chiar dacă pare o alegere foarte simplă, uneori, să alegi accesoriul de iarna cel mai trendy poate fi o afacere complicată, având în vedere că ofertele variate din magazine ne îngreunează alegerea. Cu toții dorim să purtăm ceva practic și confortabil și care, bineînțeles, să ne facă să arătăm bine.
Să găsești fularul/eșarfa potrivită este probabil unul din cele mai ușoare lucruri de făcut, având în vedere că poți alege diferite texturi, culori pe care să le asortezi la ținutele tale. Însă, pentru a căuta o caciulă perfectă pentru iarnă este o poveste puțin mai complicată. Trebuie să fii atentă la culoare, forma feței, cum o poți accesoriza, precum și stilul de viață și gusturile personale.
Pe piață există numeroase tipuri și forme de căciuli de iarnă. Sunt cele unisex, dar sunt și cele create special pentru femei, care sunt mult mai stilate și cu ajutorul cărora poți crea numeroase ținute. Poți investi în câteva căciuli de iarnă, pe care mai apoi să le potrivești la diferite evenimente și ținute sau poți cumpăra doar una care să se potrivească la oricare ținută. Pentru fetele mai copilăroase: puteți încerca caciulițele cu urechi de urs sau fețe de urs sau căciulițe colorate.
Pe piață există numeroase tipuri și forme de căciuli de iarnă. Sunt cele unisex, dar sunt și cele create special pentru femei, care sunt mult mai stilate și cu ajutorul cărora poți crea numeroase ținute. Poți investi în câteva căciuli de iarnă, pe care mai apoi să le potrivești la diferite evenimente și ținute sau poți cumpăra doar una care să se potrivească la oricare ținută. Pentru fetele mai copilăroase: puteți încerca caciulițele cu urechi de urs sau fețe de urs sau căciulițe colorate.
Am găsit un magazin online cu accesorii foarte frumoase, mi-a fost greu sa aleg pe care să le pun aici.
Pălăria este un alt accesoriu de iarna în trend. Pălăria perfectă ar trebui să fie complementară formei feței tale. Dacă vrei să iei in considerare regulile pentru alegerea unui astfel de accesoriu, atunci ține minte că dacă ai o față rotundă trebuie să alegi o pălărie cu boruri largi. Dacă ai o față prelungă, alege ceva mic, care să-ți acopere o parte din frunte, pentru a scurta vizual chipul. Dacă fața ta e pătrată, ai nevoie de o pălărie asimetrică, care va echilibra proporțiile. Dacă ai norocul să ai chipul în formă de inimă, poți alege din nenumărate modele. Ți se potrivesc foarte bine coronițele ca de prințesă, cu mențiunea că acestea pot fi mai înalte. Dacă porți ochelari, nu-i lăsa să-ți eclipseze pălăria. Alege un model care să-ți lase liberi ochii și care să-ți încadreze fața.
O altă opțiune ar putea fi bereta, care este perfectă pentru fața prelungită deoarece crează iluzia unei fețe rotunde. Beretele sunt drăguțe și sunt alegerea potrivită pentru a ține capului de cald. Singurul lucru pe care trebuie să-l iei în considerare atunci când alegi una, este culoarea. Asigură-te că vei alege culoarea care ți se potrivește sau dacă nu, pentru siguranță, alege una neagră. Mai mult decât atât, o poți purta atât la o ținută clasică, accesorizand-o cu o broșă, cât și la una mai lejeră.
Căciula din blană este un must-have al acestui sezon. Și nu, nu este vorba de acele căciuli pe care le poartă mamele noastre. Colecțiilor din acest sezon designerii le-au dat forme și culori diferite și majoritatea au optat pentru blana artificială. Dacă îți găsești modelul care să și se potrivească, cu siguranță nu vei trece neobservată! Pentru că o astfel de caciulă îți poate schimba look-ul, îți poate completa și diversifica stilul propriu. Mai mult, poți adopta celebrul stil militar și să optezi pentru o căciula de aviator. În acest fel, nu veți fi doar în trend, ci veți putea face față vântului de iarnă.
Una dintre cele mai sensibile părți ale corpului în timpul iernii sunt urechile. Expuse la vânt și frig, pot cauza dureri de cap și de urechi. Prin urmare, este foarte important să avem grijă de ele, prin alegerea accesoriilor perfecte pentru urechi. Mai mult, căștile de protecție pot fi soluția salvatoare pentru acelea dintre voi care au o piele sensibilă și pălăria purtată pe frunte poate cauza roșeață și mâncărimi. Căștile de protecție sunt atât confortabile, cât și practice. O altă alegere bună ar putea fi pamblica de iarnă, în diferite culori sau cu diferite aplicații.